Premierul susține că-l va demite pe Mang de la Educație dacă plagiatul va fi dovedit

Premierul susține că-l va demite pe Mang de la Educație dacă plagiatul va fi dovedit
Publicat: 13/05/2012, 11:00
Actualizat: 14/05/2012, 01:16

Premierul Victor Ponta speră că acuzațiile de plagiat la adresa ministrului Educației nu vor fi confirmate și că, astfel, nu va fi cazul să îl înlocuiască pe Ioan Mang de la conducerea ministerului, arătând însă și în cazul unei schimbări vor continua controversele, din cauza intereselor din sistem.

„Controversele cred că vor continua, oricine pe care îl voi numi va fi contestat de o anumită parte, pentru că Ministerul Educației, din păcate, este în acest moment un sistem cu foarte multe interese și orgolii. Aici nu mai discutăm deja de persoane. Spre deosebire de domnul Boc, care se pricepe extraordinar de bine la plagiat, eu nu judec ca domnia sa și am cerut unei instituții a cărei credibilitate nu este de nimeni contestată, Academia Română, să verifice”, a spus Ponta, la emisiunea „După 20 de ani” de la PRO TV.

Premierul a afirmat din nou că Ioan Mang va fi înlocuit la conducerea Ministerului Educației dacă acuzațiile de plagiat sunt confirmate, dar că speră să nu fie cazul.

El a mai arătat că, în afară de propunerea Mang, au existat și alte variante pentru conducerea Ministerului Educației, dar Ecaterina Andronescu a fost „preventiv atacată” ca incompatibilă de către Agenția Națională de Integritate.

Premierul Victor Ponta a anunțat, joi seara, că a cerut Academiei Române ca un grup de specialiști să verifice acuzațiile de plagiat formulate de opoziție la adresa ministrului Educației și a precizat că, dacă aceste acuzații vor fi confirmate, Ioan Mang va trebui să demisioneze.

PDL a cerut, miercuri, demisia ministrului Educației, Ioan Mang, „pentru faptul că întreaga operă pe care o are este un plagiat de duzină”, după cum a declarat, miercuri, președintele PDL, Emil Boc.

Boc a prezentat, într-o conferință de presă, un articol al actualului ministru al Educației pe care acesta l-ar fi publicat în 2003 la Craiova și care, conform PDL, reprezintă „în integralitate o copie a unui alt articol științific al unor autori japonezi”.

În replică, Ioan Mang a spus despre acuzația de plagiat că este „o acțiune politică”, al cărei scop ar fi crearea de haos în sistemul de învățământ și a declarat că îi va da în judecată pe cei care îl acuză de plagiat.

Verificarea în acest caz este făcută de Comisia de Etică de la Autoritatea Națională pentru Cercetare Științifică.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Su-57 vs F-16: Cum se compară cel mai avansat avion de luptă al Rusiei cu...
Câștigă 200 de lei doar în câteva minute! Ciprian a dat lovitura cu o afacere...
Cum trăiește, de fapt, acum, Alexandru Tudor. A ales viața monahală, deși nu se poate...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Alpinistul român Gabriel Tabără a murit pe Everest
Cum arată mașina viitorului de la Dacia. Mașina pare desprinsă din filmele SF
Shannen Doherty, ultima DORINȚĂ înainte de a muri. „Pe mine cancerul m-a făcut să... ”
Prima reacţie a părinţilor tânărului ucis de Vlad Pascu, după ce judecătoarea Ancuţa Popoviciu a...
Cât a ajuns să coste roșiile românești în piețe! Românii, în pragul disperării
Avocatul Adrian Cuculis, noi detalii despre reluarea procesului în care este judecat Vlad Pascu: „Lucrurile...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Trebuie să scoți mașina din viteză de câte ori oprești la semafor?
Reuters: Vladimir Putin a pus ochii pe o insulă crucială pentru NATO: ,,Scopul lui Putin...
Operațiunea de MARE RISC din Primul Război Mondial!
Serviciu militar obligatoriu de 6 luni. Lege pentru tinerii între 18 și 26 de ani
Imagini incendiare cu Babs, fosta iubită a lui Dorian Popa în Dubai. Bruneta de 41...
Bunicul Florentinei, fata ucisă la Sibiu, detalii șocante! "Nu a..."
Tavi Colen, mărturisiri despre trădarea din trupa Talisman. Artistul nu îl poate uita Alin Oprea....
Monica Anghel a slăbit 40 de kilograme! Cântăreaţa, motivul din spatele acestei schimbări radicale: "Am...
BANCUL ZILEI. - I-am dat împrumut unui amic 200 de lei, dar văd că nici...
O operațiune riscantă în Primul Război Mondial. Manifeste cărate sub salteaua primului ministru
×